Comunicat de presă – BlueSpace Technology livrează echipamente TEMPEST în Spania
Compania românească BlueSpace Technology, singura companie privată din Europa de Est care produce echipamente TEMPEST, își anunță intrarea oficială pe piața din Spania.
“După ce, în urmă cu câteva luni, am pătruns cu produsele BlueSpace Technology pe piața din Turcia, iată că ne atingem astăzi un nou obiectiv, o piață pe care o vizam: Spania. Echipamentele TEMPEST au trecut în luna mai testele autorității responsabile de la Madrid, Centrul Național de Criptologie (CCN) și au fost livrate cu succes.”, a declarat Constantin Pintilie, fondator BlueSpace Technology.
Centrul Național de Criptologie (CCN) din Spania este organizația responsabilă cu securitatea tehnologiilor informaționale și protecția informațiilor clasificate, ce coordonează activitățile diferitelor organizații din administrația publică ce utilizează resurse sau proceduri de criptare și asigură securitatea tehnologiilor informaționale în toate domeniile.
“Procedura de testare a Centrului de la Madrid este mult simplificată față de cea din România. Un producător cu capacități de evaluare, cum este cazul BlueSpace Technology, trebuie să certifice cu autoritatea competentă un singur echipament model, versus situația locală, unde este evaluat, pe rând, fiecare echipament. Se câștigă astfel timp, energie și bani.”, a completat Constantin Pintilie, fondator BlueSpace Technology.
Produsele TEMPEST sunt emblema companiei BlueSpace Technology, fiind primul tip de de produse executate. Din 2018, acestea sunt verificate în propriul Laborator de măsurători și analiză, acolo unde se testează integritatea echipamentelor cu standardele naționale, ale Uniunii Europene și NATO, conform SDIP27.
“Dezvoltarea zonelor de export pentru soluțiile TEMPEST contribuie la recunoașterea și aprecierea la nivel internațional a capacității de producție românească privată în industria de apărare. Următorul nostru obiectiv de extindere este Portugalia.”, a subliniat Constantin Pintilie. Mai multe informații puteți afla accesând: www.bstech.ro