BlueSpace TECHNOLOGY la expoziția BSDA 2018
Am avut onoarea de a participa ca expozanți la a VII- a ediție Black Sea Defense & Aerospace.
Vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi: parteneri, colaboratori, invitați și organizatori.
Dacă v-ați oprit la standul nostru probabil v-au atras atenția în egală măsură platforma demonstrativă pentru ținte de tragere cu armamentul de infanterie, și platforma pentru refacerea imaginii de pe un monitor de lucru comercial.
Ținta de precizie pentru infanterie utilizată în antrenamente, prezentată de firma THEISSEN, este un sistem automat de marcare, tridimensional. Această firmă germană a devenit colaboratoarea BlueSpace TECHNOLOGY odată cu proiectul de implementare a poligonului pentru un important client guvernamental din România. Soluția pentru acest poligon este un sistem integrat inteligent, a cărui particularitate constă inclusiv în utilizarea senzorilor adaptivi prezentați în cadrul expoziției. Poligonul oferă posibilitatea unui antrenament complex, putându-se creea situații tactice pentru fiecare trăgător.
Platforma de refacere de la distanță a imaginii de pe monitor a fost prezentată de firma cehă INTRIPLE, colaboratoare BlueSpace TECHNOLOGY în procesul de testare internă a produselor noastre, INTRIPLE oferind echipamente și sisteme de testare TEMPEST.
În standul BlueSpace TECHNOLOGY ați putut aprecia mostre ale produselor firmei partenere TRANSITION NETWORKS, produse pe care noi le utilizam ca module de comunicații pentru sistemele implementate.
Alături de noi ați întâlnit firma CA TECHNOLOGIES, dezvoltatoare de soluții de securitate informatică și monitorizare infrastructură IT&C, care a prezentat produse de management pentru sisteme informatice.
Fără partenerii noștri de nădejde, probabil că produsele BlueSpace TECHNOLOGY și-ar fi găsit mai târziu calea către clienți.
Am expus pentru dumneavoastră câteva echipamente realizate sub mărcile BlueSpace TECHNOLOGY – Pangolin™ și DigitalWave™ – echipamente care fac parte din sistemele pe care le implementăm în prezent: Mini Desktop TEMPEST, RF Switch Matrix, unitate centrală TEMPEST nivel A.
Suntem bucuroși că am participat la această expoziție, alături de mari nume internaționale din domeniu, cu soluții de securitate și apărare utilizate în prezent de către clienții noștri.